Dr. Faustus theater-concert/Nocturnalii 2022/ #artefactum

Spectacole

Dr. Faustus theater-concert/Nocturnalii 2022/ #artefactum

Timișoara, 23.06.2022

Compania independentă Arte-Factum continuă Nocturnaliile  în Studioul Franciscan cu Doctor Faustus- live drama music show.  Levente Kocsárdi a   compus muzica, a regizat  și interpretează acest acest theater-concert inspirat de  capodopera omonimă a lui Thomas Mann,  într-o nouă versiune scenică, alături de  patru tineri muzicieni excepționali. Rostul artei și condiția artistului, teama de ratare și efectele devastatoare ale izolării  sunt doar câteva dintre temele celui mai recent Laborator de introspecție teatrală/muzicală Arte-Factum. Evenimentul se va desfășura joi, 30 iunie 2022, de la ora 20. Stagiunea independentă Nocturnalii  este un proiect cofinanțat de Municipiul  Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

Criza de inspirație a creatorului,  tragica vocație a ratării, fragilitatea geniului,  compromisul fatal și eul  supus experienței interioare a timpului, relația dintre neant și etern, disjuncția geniului de schizofrenie, dar și efectele intense ale izolării asupra naturii hipersensibile a creatorului sunt temele care alcătuiesc arhitectura acestui inedit concert de muzică contemporană de teatru inspirat de povestea vieții compozitorului Adrian Leverkühn, rememorată de prietenul său intim Serenus Zeitblom.  Actor, regizor și compozitor de muzică de teatru, Levente Kocsárdi  a conceput spectacolul ca pe un proiect evolutiv. În noua versiune a spectacolului, ”orchestra  faustiană” are  în componență patru  tineri muzicieni străluciți, masteranzi ai universității timișorene, un licean, o absolventă a masteratului de vioară în Marea Britanie, un membru al orchestrei filarmonice timișorene:  Alexandra Mahu (flaut, voce), Georgi Rădulescu (vioară), Victor Geru (vioară),  Csaba Zsolt Maksay (violoncel). Universul vizual al spectacolului este creația scenografului Mihai Donici.

”În această ediție a proiectului  am invitat patru tineri muzicieni extrem de talentați, captivați de tema (și de teama) faustiană și deveniți, ei înșiși  și instrumentele lor, personaje ale dramei. Pentru că drama doctorului Faustus, teama de ratare și disperarea artistului în criză, sunt teme care m-au preocupat în tot acest timp trăit în teatru, aș putea spune că sunt 25 de ani de când pregătesc acest spectacol, iar astăzi, când am vârsta personajului său, am hotărât să-i expun vulnerabilitățile, acutizate de anii pandemici, impredictibili și încă amenințători ”, – Levente Kocsárdi.

 Proiect de autor, ”Doctor Faustus – live drama music show” se bazează exclusiv pe muzica originală compusă de Levente Kocsárdi  pentru acest theater-concert ce abordează pactul mefistofelic dintr-o perspectivă nouă,  un Faust contemporan, cu dilemele, disonanțele și acutele  lumii contemporane, destructurată de situații de criză globală, confuză în fața schimbărilor rapide a evenimentelor, o realitate augmentată de scenarii apocaliptice, într-un timp în care iluzia că deținem controlul, că noi compunem partitura, că dirijăm măcar propria noastră realitate, e compromisă.Dramaturgia este realizată de Simona Donici.  Videoartist: Cornel Putan.

”Doctor Faustus – live drama music show”  (rezervări: 0752111807) este un spectacol produs de Asociația Culturală Arte-Factum. Stagiunea independentă Nocturnalii este cofinanțată de de Primăria și Consiliul Local Timișoara, prin Centrul de Proiecte  și realizată în parteneriat cu  Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș și Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely.

foto: Cornel Putan/#artefactum